Travel

Locul unde izvorăște inspirația – Cătunu’ lui Victor

„Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă!”

Nichita Stănescu

Ce ironie! Culorile devin mai aprinse toamna, când viața se mai domolește. Ne retragem încet în case, privind ploaia cum cade, ghemuindu-ne sub o pătură, căutând căldură și tihnă. Anul acesta, de ziua mea, am simțit nevoia să fac asta altundeva decât în propria casă, undeva retras, dar unde să mă simt totuși în largul meu.

Am căutat destul de mult pe diverse site-uri până m-am împiedicat de un loc unde să pot spune aici. Dar o dată ce l-am găsit, nu mi l-am mai putut scoate din minte. L-am alertat pe Babe, i-am arătat pozele, am căzut de acord câte zile să stăm și am rezervat.

Cătunu’ lui Victor este situat în Județul Bihor, satul Groși, la 45 km de Oradea, aproape de E60. Sunt 3 căsuțe pe proprietate, iar rezervările se pot face pe Airbnb. Noi am fost cazați într-una dintre șure, pe care o găsiți sub numele Old wooden barn in Transylvania.

Având în vedere că check-inul se face abia la ora 16, iar Babe este foarte matinal în concedii, am ajuns pe la prânz în Bihor. Așadar, fiind totuși soare în ziua aceea, am condus direct la unul dintre obiectivele din zonă: Vadu Crișului. Nu era foarte departe de cazare, vreo 12 km. Am lăsat mașina în ultima parcare pe care ne-o arăta Waze-ul, iar de acolo am luat-o la pas, de-a lungul căii ferate, spre Cascada Vadu Crișului și spre Peștera Vadu Crișului. De menționat că din parcare se putea merge și prin pădure, însă noi am preferat varianta mai….plană.

Pasionații de speologie au destul de multe de văzut în zonă, nouă însă ne place mai mult în afara peșterii. Cascada Vadu Crișului era cam la jumătate de oră de mers, dar noi ne tot oprim pentru poze. De acolo urmează imediat și Peștera Vadu Crișului. Debitul de apă pe cascadă era destul de scăzut, dar toamna nu a lăsat ca locul să-și piardă frumusețea.

Următoarea oprire a fost la Șuncuiuș, aflat la 9 km de Vadu Crișului și 16 km de Groși. În Șuncuiuș găsiți o plajă cu privire la un perete stâncos, ce seamănă destul de mult cu unele peisaje din Thailanda. Plaja este administrată de Pensiunea Lavinia și Pensiunea Grădia. Fiind toamnă, nu ne-am mai putut bălăci, dar am stat pe terasă și am admirat priveliștea.

Tot în Șuncuiuș găsiți încă un șir de peșteri, dintre care cea mai cunoscută este Peștera Unguru Mare. Intrarea se face doar cu ghid, dar se adună destul de repede un grup de minim 10.

După ce am explorat împrejurimile, a sosit timpul să ne și cazăm. Am găsit Cătunu’ chiar când începea soarele să apună, iar lumina cădea pe una dintre căsuțe învăluind-o într-o aură absolut superbă. Natura și trucurile ei magice!

Vă amintiți entuziasmul care vă cuprindea când erați copii și vă aducea Moș Crăciun sau Iepurașul exact ce vă doreați, sau ceva chiar mai mișto? Am explorat fiecare colțișor din Șura noastră. Cu ochi mari, uimiți, impresionați, ne tot întrebam: „Ai văzut chiuveta cât de tare e?”, „Ai mai văzut un scaun așa fain?” sau „Cât de norocoși suntem că am găsit locul acesta?”

Cazarea este de tip self check-in. În căsuță aveți un frigider, farfurii, pahare, tacâmuri. Lângă șură se află o zonă amenajată unde puteți găti, face grătare și toate cele.

A doua zi am vizitat Valea Drăganului, până la Barajul Drăgan-Floroiu. Am luat-o pe la Negreni, Lunca Vișagului, iar la întoarcere pe la Remeți. Drumul nu este foarte bun, însă se lucrează la el. Peisajul tomnatic presărat cu cabane drăguțe de-a lungul drumului merită tot efortul și supărările provocate de starea șoselei. La Baraj, în afară de un paznic și un cățel, nu era nimeni. Din nou, noi doi singuri într-un loc minunat.

Întorși la cazare, gazdele ne-au ajutat să facem focul la ciubăr. Am stat puțin de vorbă și am aflat că Șura lui Victor este deschisă de 4 ani, dar la început a fost apreciată aproape numai de străini. Noi încă nu am învățat să ne apreciem cultura și tradițiile. Dar suntem pe drumul cel bun, iar anul acesta, am văzut cum tot mai mulți români apreciază locurile pitorești cu case tradiționale recondiționate.

Întrucât era liberă, am putut intra și în căsuța cea mică, care este o adevărată comoară. O găsiți pe Airbnb sub numele Tiny House – de altfel un nume foarte potrivit. Căsuța cu paie este gândită pentru a te bucura maxim de vară și vreme frumoasă. Are o curte cu un duș exterior amenajat foarte drăguț, iar toaleta din curte mă duce cu gândul la cazări inedite din Bali. În interiorul căsuței se află un spațiu de lucru, pentru cei care nu se pot dezlipi de laptop, iar patul este la etaj.

În caz că vă întrebați ce e cu pisicile prin poze, în curte mișună trei pisicuțe, iar cea cu alb este cea mai jucăușă. Nu m-am putut abține și le-am lăsat în casă, dar sunt foarte lipicioase. Așa și-a descoperit Babe dragostea pentru pisici și m-am trezit cu el întrebându-mă: „Le lăsăm să doarmă cu noi la noapte?”. I-am zis că pe unii oameni torsul pisicilor îi ajută să doarmă mai bine, dovada că mai târziu au sforăit la unison și Babe și pisicile. Ce concert!

Următoarea zi a plouat în continuu. Dar locul e atât de primitor încât nu ne-a deranjat deloc să stăm în casă. Am făcut focul la șemineu, am lenevit și am citit. Pisicile ne-au ținut de urât toată ziua. Iar pentru prima oară în viața mea, am rostit niște cuvinte pe care nici nu credeam că le voi gândi vreodată: „Aici cred că mi-ar plăcea să vin și să lucrez!”. Din câte ne-au zis gazdele, mulți asta și fac. Vin cu laptop-ul și se retrag în căsuțe sau prin curte, dar nu vizitează împrejurimile. Vin pentru atmosfera relaxantă a locului.

Cinele le-am luat în fiecare seară în altă parte. Aveți niște opțiuni foarte bune chiar aproape de cazare.

1. Pizzeria Pietricica – la trei minute cu mașina. O carafă de vin costă 6! Sosurile sunt incluse în preț.

2. Restaurant Bonavilla, la 5 minute cu mașina, înainte de intrarea în Aleșd.

3. Huta Slavia este puțin mai departe, la vreo 30 de minute, însă gazdele vă pot da un card de reducere. Este un restaurant cu specific slovac, iar pe lângă mâncărurile cu specific slovac, servesc și burger de bizon. Mâncarea este gustoasă orice ați alege, iar spațiul este amenajat frumos, având chiar și o moară de apă.

Pont 1. Pentru a vă bucura cât mai mult de loc, vă recomand să stați minim două nopți. Chiar dacă rămâneți la cazare, este locul perfect pentru a uita de stres.

Pont 2. Noaptea se aude traficul de pe E60. Pentru cei ce au nevoie de o liniște de mormânt pentru a putea dormi, vă recomand să aveți în bagaj niște dopuri de urechi.

Pont 3. Grupurile mai mari pot opta să închirieze toate cele trei căsuțe, caz în care trebuie să contactați direct proprietarii. Luați numărul de telefon de pe Airbnb.

Cred că pentru unii oameni care au nevoie de un spațiu aparte pentru a-și da frâu liber creativității, pentru a trece peste un blocaj de inspirație sau care sunt în căutare de idei pentru finalizarea unor prezentări sau proiecte, este locul potrivit. Am simțit cum în fiecare colțișor al casei aș putea sta cu laptop-ul în brațe și lucra eficient.

Munca și dedicarea gazdelor, Sanda și Florin, ne-au impresionat profund. Eforturile lor se văd în detalii, în energia pe care o emană locul și în frumusețea care cu siguranță trebuie promovată mult mai mult. Cu siguranță ne vom întoarce!

Cum te cazezi la Cătunu’ lui Victor?

Locație:

  • Sat Groși, comuna Aușeu, județul Bihor
  • Acces de pe E60
  • 46 km de Oradea
  • 213 km de Timișoasa
  • 111 km de Cluj

Ce poți vizita în zonă?

  • Cascada Vadu Crișului, 12 km
  • Peștera Vadu Crișului, 12 km
  • Via Ferrata Casa Zmeului, aparținând tot de Vadu Crișului.
  • Plaja Șuncuiuș – 17, 8 km
  • Peștera Unguru Mare – 18,7 km
  • Barajul Drăgan – Floroiu – 60 km

Photo Credit: Babe

Mai multe imagini din călătoria noastră:

I love to travel, to wander on unknown streets and get lost in each place's fragrance, beauty and chaos.

4 comentarii

  • Catalin Mihut

    Sincer locul este lucrat cu mare atentie insa noi am plecat de la Catunu lui Victor total dezamagiti de comunicarea cu proprietarii. Am avut parte de zgomote de bormasina de la pensiunea care o construiesc langa casute si nu am reusit sa ne intelegem cu ei sa nu mai lucreze seara. Am plecat de acolo cu intelegerea ca nu punem un review aiurea pe net pentru ca e pacat de munca depusa de Florin la acele case. Am ajuns acasa si ne-am trezit ca au uitat de intelegere. Sunt genul de oameni falsi care sincer ne-au lasart un gust amar si e pacat. Ca un extra punct, casutele sunt foarte aproape de un drum european (100-150m) si auzi tirurile zi si noapte. Deci daca vrei sa zici ca fac o tura de yoga dimineata pe iarba lange casute, vise 🙂

    • WanderMeChaos

      Cred ca iti vazusem review-ul inainte si pentru putin timp am fost reticenta, dar ma bucur ca am mers pana la urma. Noi am avut parte de o experinta pozitiva, chiar si in ceea ce priveste comunicarea cu proprietarii si locul este superb. Asta cu zgomotul de pe sosea este adevarat, dar peste zi sa stii ca nu prea am realizat. Noaptea se aude mai bine , dar am tot avut cazari aproape de sosea sau in cartiere galagioase, si cred ca depinde si de fiecare persoana in parte, mai ales daca se stie mai sensibila cu somnul, sa se documenteze de pozitia cazarii si sa se pregateasca in prealabil.

      De aceea am si mentionat in articol, pentru ca asa e fair, iar oamenii care citesc isi pot pregati bagajul in mod corespunzator. 🙂

Lasă un răspuns la Catalin Mihut Anulează răspunsul

%d blogeri au apreciat: