Travel

Escapadă în Brașov și împrejurimi

Majoritatea încă postați poze cu zăpadă și schi, iar eu mă gândesc la vară. Deși bradul încă nu e dezpodobit….E timp până la Paști. Dar vreau vară pentru că pentru Babe și mine înseamnă o călătorie mai lungă în țară, undeva unde musai nu am mai fost. Bineînțeles că și Brașov și împrejurimile sale au fost pe listă, fiind o zonă extrem de ofertantă.

Ne-am cazat relativ central în Brașov și ne-am organizat zilele în așa fel încât să putem vizita tot ce ne-am propus fără să pierdem foarte mult timp pe drum. Întotdeauna căutăm un echilibru, fără a încărca anumite zile extrem de mult, iar în celelalte zile să ne plictisim.

Ajungând mai pe după amiază, prima zi a fost de recunoaștere. Am rătăcit pe străzi și am absorbit atmosfera orașului. Am căutat un loc unde să mâncăm…și tot acolo am mâncat în fiecare seară, foarte atipic pentru noi. Încep cu mâncarea pentru mi-e foame…Cum să nu îmi fie, dacă numai ce am revăzut pozele acestea?!

Pentru că dimineața de obicei am vizitat castele, cetăți și alte atracții din împrejurimi, orașul Brașov a fost dedicat după amiezilor și serilor plăcute de vară. Dar castelele merită un articol al lor, așa că fiți pe fază și pentru articolele următoare.

1. Vârful Tâmpa – în fiecare oraș există un punct de belvedere, de unde poți admira totul de sus. Tâmpa este locul perfect pentru a admira Brașov-ul de sus. Am urcat cu telecabina de la poalele muntelui, vreo 3 minute până sus. De acolo se mai merge puțin pe jos, până în spatele literelor care alcătuiesc numele orașului. Parte a masivului Postăvaru, Tâmpa poate fi inclus și în ma multe variante de trasee montane, pentru cei pasionați de drumeții. Noi doar am admirat panorama în liniște.

2. Strada Sforii – cea mai îngustă stradă din Brașov, dar totuși doar a treia cea mai îngustă din Europa. Pe vremuri era folosită drept coridor ajutător pentru munca pompierilor. În zilele noastre, mulți își arată creativitatea pe sau între pereții înconjurători. Am descoperit recent acest site Strada Sforii Tells Your Story – collections :: #StradaSforiiAnnual #NarrowestStreetEu –   @StradaSfOrii :: , o colecție de fotografii superbe făcute de-a lungul timpului. Ne-am făcut și noi pozele noastre, evident:

3. Biserica Neagră – unul dintre simbolurile principale ale orașului. Numele inițial a fost Biserica Sfânta Maria, însă un incendiu a distrus parțial biserica în 1689, lăsând acoperișul și zidurile acoperite cu fum. Astfel, numele i-a fost schimbat mai târziu în Biserica Neagră. Este cel mai mare lăcaș de cult în stil gotic din sud-estul Europei, având și cea mai mare colecție de covoare orientale din zonă.

4. Piața Sfatului este înconjurată de restaturante pline de turiști. Îl putem numi și Centrul Vechi al Brașovului, iar în unele documente de odinioară apare ca Markplatz. Aici s-au organizat târguri încă din anul 1364, cu numeroși negustori, unii chiar și de peste hotare. În continuarea Pieței găsiți Strada Republicii, cu multe alte terase și magazine.

5. Turnul Alb și Turnul Negru – Ne-am plimbat pe Strada După Ziduri, apoi am urcat la Turnul Alb ca să ne bucurăm de încă o panoramă asupra orașului. Turnul Negru are 11 metri înălțime și are formă de pătrat, iar cel Alb are vreo 20 de metri și este în formă de semicerc. Pe vremuri ambele au avut rol de apărare a cetății, dar acum sunt locul de întâlnire perfect pentru adolescenții îndrăgostiți.

6. Poarta Ecaterinei – este una dintre cele mai vechi porți, păstrându-și aspectul inițial și în zilele noastre.A fost timp de zeci de ani singura poartă care pătrundea în zidurile vestice ale cetății.

În afară de plimbările pe străzile Brașovului, am dat o fugă și până la Poiana Brașov. În 30 de minute am fost acolo. Cea mai mare stațiune montană din România, dispune de 12 pârtii de schi cu grade diferite de dificultate. Fiind în toiul verii, noi ne-am plimbat printre hoteluri, ne-am bucurat de aerul răcoros dintre munți și de peisajul montan.

Într-una din zilele mai libere am dat o fugă și până în satul idilic Măgura. Drumul este asfaltat în mare parte până în sat, iar apoi este practicabil. Totuși, luați-vă încălțări comode, lăsați mașina deoparte și luați satul la pas, așa cum am făcut-o noi. Este atât de multă liniște și calm! Singura gălăgie am făcut-o noi, când am intrat din greșeală într-o curte, iar câinele ne-a văzut străini. Fiind vară, pluteam într-o mare de verde infinit, departe de tumultul vieții cotidiene. Măgura a devenit foarte populară în ultimul timp, așadar pentru cei în căutare de liniște găsiți cazări chiar și în sat.

Pro tip 1. Dacă vreți să vedeți strict orașul Brașov, două zile sunt suficiente pentru a vizita cele mai cunoscute obiective turistice.

Prot tip 2. Dacă doriți să urcați pe Tâmpa, nu trebuie neapărat cu telecabina. Urcarea se poate face și pe jos, pe mai multe trasee marcate, cele mai populare fiind Drumul Serpentinelor și Treptele lui Gabony. Ambele sunt de dificultate ușoară, doar să aveți încălțări potrivite. Durata este de aproximativ 1,5 ore/traseu.

Pro tip 3. Alături de Măgura, sunt și alte sate pitorești în zonă, precum Fundata și Moieciu de Jos. Dacă sunteți iubitori de natură și liniște, vă puteți caza într-unul din aceste așezări și explora locul. Dar hei, nu trebuie să le faceți toate în același trip. Le puteți face pe rând, în excursii diferite, și numai bine aveți mai multe motive de plecat de acasă!

Ca în celelalte orașe, Babe a fost geană pe oameni frumoși și a surprins momente drăguțe. Vă las un sneak peek aici, iar mai multe găsiți pe pagina lui.

Pentru mai multe instantanee din Brașov sau alte locuri:

Mai multe imagini din călătoria noastră găsiți pe Instagram @wandermechaos și mai jos:

Anunțuri publicitare
Anunțuri publicitare

I love to travel, to wander on unknown streets and get lost in each place's fragrance, beauty and chaos.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: